Această sare de culoare roz, este arhi cunoscută în toată lumea ca fiind una dintre cele mai complexe sări din lume. Ce face sarea de Himalaya atât de apreciată? Faptul că, conține o serie de minerale și oligoelemente pe care alte săruri nu le conțin. Astfel, în afară de folosirea acesteia ca sare de masă, se folosește și în anumite terapii: haloterapie,  salinoterapii, și ca element decorativ: în studiouri de yoga, masaj, săli de meditații, inclusiv în saune.  În mod interesant și totuși nu surprinzător, o folosim și în saune! De ce interesant și totuși nu surprinzător? Interesant pentru că, de regulă, nu prea auzim să se folosească sarea în saune, dar dacă ne gândim că din cele mai vechi timpuri sarea se folosea, de exemplu, ca remediu pentru vindecarea bolilor căilor respiratorii prin inhalații, adică: dizolvarea unei cantități de sare în apă fierbinte apoi inhalarea vaporilor prin aplecare deasupra vasului, nu mai pare un element surprinzător ci mai de grabă de la sine înțeles. Acum, știind că sauna funcționează pe bază de aburi, doar că aici cantitatea este mut mai mare decât aburii evaporați dint-un vas, ne putem închipui de câte ori se poate multiplica efectul benefic al vaporilor cu sare. Mai mult, aici nu inhalăm doar pe cale nazală, sau pe gură ci aici inhalăm și prin piele, pielea fiind cel mai mare organ al nostru, deci, astfel, nu tratăm doar bolile căilor respiratorii ci și multe alte, cum ar fi de exemplu bolile pielii, într-un mod mult mai efectiv! În cele ce urmează vom vedea care ar fi acele multe alte beneficii ale saunei cu sare.

SAUNA CU SARE

Sunt două feluri în care se folosește sarea în saune: în saune clasice, prin topirea cuburilor/cărămizilor de sare, producând astfel aburi salini, și prin construirea unor saune cu pereți din blocuri de sare. Prima variantă este mult mai cunoscută, dar a doua este superlativul, mai ales în ceea ce privește beneficiile acesteia. Astfel, prin metoda a doua, când pereții sunt din blocuri de sare, sau introducem blocuri mari de sare în saună, prin încălzirea saunei activăm aceste blocuri de sare, prin faptul că aceasta atrage umiditatea din aer, fenomen numit higroscopie. Higroscopia este un fenomen, prin care unele substanțe au caracteristica de a atrage umiditatea din aer, absorbția umezelii fiind urmată de dilatarea sau comprimarea materialului. În cazul sării, aceasta permite umidității natural prezente în saună să se condenseze pe blocurile de sare, astfel să declanșeze procesul de ionizare. Prin acest proces sarea descarcă ionii negativi, care distrug bacteriile și purifică aerul.

STIMULAREA SISTEMULUI RESPIRATOR

Studiile și practicile folosite de cele mai vechi timpuri arată că, inhalarea aerului cald (haloterapie), purificat de sare stimulează sistemul respirator. Prin acest procedeu se descompune mucusul de pe căile respiratorii, ceea ce va ameliora inflamația și va diminua disconfortul cauzat de acesta și va începe procesul de luptă împotriva infecțiilor. Tot în baza studiilor, putem afirma că, sau constatat îmbunătățiri considerabile la bolnavii cu astm și la cei cu boli pulmonare. Recomandăm astfel, folosirea saunei pentru afecțiuni ale căilor respiratorii, dar în cazul bolilor de astm și cele pulmonare este imperios necesară obținerea sfatului medicului curant.

ÎMBUNĂTĂȚIREA STĂRII DE SPIRIT

Unele studii au arătat că, tratamentele cu ioni negativi pot reduce tulburarea afectivă sezonieră, precum și simptomele depresiei cronice. Cum? S-a arătat că, pe măsură ce ionii negativi interacționează cu organismul, creierul va produce mai multă serotonină, care este o substanță chimică ce echilibrează starea de spirit. Nivelurile crescute al serotoninei din corp ajută la îmbunătățirea stării de spirit, a poftei de mâncare, a memoriei, și a somnului.

ÎNTĂRIREA SISTEMULUI IMUNITAR

Utilizarea unei saune saline crește celulele albe din sânge ceea ce duce la întărirea sistemului imunitar, prin scăderea inflamațiilor din organism, și, de asemenea, ajutând la reducerea nivelului de toxine pe măsură ce transpirați.

AMELIORAREA DURERII

Aerul cald și umed, încărcat cu o serie de minerale și oligoelemente din sarea de Himalaya, ajută la relaxarea musculară, ceea ce aduce cu sine ameliorarea unor dureri, reumatice,  articulare, musculare. Nu numai relaxarea musculară ajută la ameliorarea unor dureri cronice ci și faptul că, sarea îmbunătățește respirația, după cum am arătat mai sus, ceea ce facilitează o oxigenare mai bună a musculaturii, a sistemului limfatic, prin aceasta contribuind la reducerea disconfortului produs de durerile articulare, și de asemenea îmbunătățește circulația, revitalizând tot organismul.

ÎNGRIJIREA PIELII

Pentru cei care se luptă cu probleme de piele cum ar fi psoriazisul de exemplu, terapia cu sare poate fi un remediu bun pe termen lung. Sarea curăță și purifică pielea, îndepărtând în același timp grăsimile și bacteriile care pot provoca iritații și diverse afecțiuni ale pielii. Sarea este, de asemenea, un exfoliant minunat și totodată ajută la stimularea sănătoasă a secrețiilor pielii.

În concluzie, pentru a răspunde la interogarea din titlu, da, sarea este într-adevăr foarte benefică, iar dacă există una care ar conține și mai multe minerale, ca sarea de Himalaya, atunci beneficiile sunt și mai mari! Având în vedere cele relatate în acest articol, terapisare.ro vă stă la dispoziție nu numai cu o serie de informații privind terapia cu sare dar și cu o serie de articole pentru saună cum ar fi găleți pentru saună, blocuri/ cărămizi de sare de diferite tipuri, pentru diferite afecțiuni, săruri de baie, săpunuri din sare, doar să enumerăm câteva. Apelați cu încredere!

Categories: Necatalogat